Deși ideea dezvoltării rețelelor locale și naționale pentru formare și ocupare este una valoroasă în teorie, în practică observăm că mecanismele de colaborare existente sunt adesea rigide, birocratice și slab conectate la realitatea din teren. Din perspectiva unei întreprinderi sociale care lucrează direct cu persoane aflate în dificultate – tineri fără experiență, șomeri de lungă durată, persoane cu dizabilități sau din medii defavorizate – constatăm că lipsa de coordonare între instituții face ca aceste persoane să fie adesea pierdute între proceduri, proiecte temporare și inițiative necorelate.
În opinia noastră, pentru ca rețelele să funcționeze cu adevărat, este nevoie de simplificarea proceselor de colaborare și de delegarea unei autonomii mai mari la nivel local. Comunitățile știu cel mai bine care sunt nevoile reale și pot construi soluții adaptate, dacă au sprijinul potrivit. În locul proiectelor scurte și fragmentate, ar trebui susținute parteneriate pe termen lung, care să lege formarea profesională de dezvoltarea economică locală și de crearea de locuri de muncă durabile.
De asemenea, întreprinderile sociale ar trebui privite nu doar ca parteneri „de implementare”, ci ca actori strategici în politicile de ocupare, capabili să inoveze și să conecteze mediul economic cu nevoile sociale. O rețea eficientă nu se construiește doar prin protocoale și platforme digitale, ci prin încredere, dialog constant și respect reciproc între toți actorii implicați.În concluzie, dezvoltarea acestor rețele nu ar trebui să se concentreze doar pe coordonare administrativă, ci pe crearea unei culturi a colaborării reale, în care fiecare partener este valorizat și ascultat, iar rezultatul final este măsurat prin impactul asupra oamenilor, nu doar prin rapoarte și indicatori